Un negustor, umbland prin mai multe sate si orase, ca sa cumpere grau, papusoi si altele, intr-o zi ajunse la un pod si cand era sa treaca vazu un om care se odihnea acolo: acesta era Pacala. Negustorul, voind sa afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dansul si-l intreba:

 

— De unde esti, mai crestine?

— Ia din sat de la noi, raspunse Pacala.

— Din care sat de la voi?

— Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, aratand negustorului cu mana spre un deal.

— Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l stiu.

— Ei! cum sa nu-l stii; e satul nostru, si eu de acolo vin.

— Nu asa, mai prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui mosie este si cum ii botezat?

— Doamne! da' nu stii ca mosiile sunt boieresti si asta-i a cuconului nostru, ce sede la Bucuresti? Iar satu-l boteaza popa intr-o caldarusa cu apa, cum ii scrie lui in carti.

 

Negustorul, privindu-l lung, zise in sine: Ma!... aista-i chiar Pacala.

 

— Dar cum te cheama pe tine?

— Iaca!... ce ma intreaba. Ma cheama ca pe oricare: vina-ncoace, ori vin-aici!

 

Negustorul incepu a-si face cruce ca de naiba si iar il intreba:

 

— Dar cu chemarea impreuna cum te mai striga?

— Iaca asa: vino! u! ma! raspunse Pacala.

 

Negustorul incepu atunci a rade si zise: ce prost! Apoi il mai intreba:

 

— Dar ce bucate se fac acolo la voi?

— Mai mult terciu cu mamaliga mancam, zise Pacala.

— Intelege-ma, prostule! Nu te intreb de bucate ferte.

— D-apoi de care bucate ma-ntrebi?

— Te-ntreb daca s-au facut la voi grau, orz si altele.

— Da, s-au facut pana la brau, raspunse Pacala.

— Nu te-ntreb de inaltime, ca doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci as voi sa stiu ce feliu este la voi grauntele orzului.

— Sa-ti spun, daca nu stii, zise Pacala. Grauntele orzului este lungaret, imbracat c-o coaja cam galbie si c-o tapa in varf.

— Bine, stiu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, ca as voi sa cumpar si eu.

— De! nu stii dumnia-ta ce fel? Unul da graul ori orzul, si altul ii da bani: galbeni, napoleoni ori altaceva.

— Nu ma-ntelesesi nici asta; eu te-ntreb: cum se da?

— Bre!... Nici asta n-o stii. Sa-ti spun eu: iei banita ori dimerlia si pui in ea pan-o umpli cu varf, apoi cu coada lopetii o razi s-o torni in sac, pe urma iarasi o umpli si tot asemine faci.

— Eu nu te-ntreb asta, om fara cap ce esti!

— Dar ce fel ma-ntrebi? zise Pacala.

— Cu ce pret se vinde chila ori banita; cati lei?

— Asa cum te-nvoiesti; si cati lei dai atata iei.

 

Negustorul, suparat, il mai intreba:

 

— Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?

— U! hu!... este badea Musat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, Soare, badea Bran, Coman si altii.

— Ho! ma, destul! Dar cine este mai mare decat toti la voi in sat?

— Cine-i mai mare? Badea Chitu; el este mai nalt decat toti; e atat de lung, incat mai n-ajungi cu mana la umarul sau.

— Bre!... proasta lighioaie mai esti! Nu te-ntreb asa.

 

— Dar cum? zise Pacala.

— Eu iti zic: pe cine ascultati voi aici in sat?

— I! ha! auzi vorba! Ascultam pe lautarul mos Bran; cand incepe sa cante, tot satul sta cu ochii si urechile tinta la el.

— Nu zic asa, mai nataraule! Raspunde-mi odata cum te-ntreb.

— Ei, cum?

— Eu te-ntreb de cine aveti frica aici in sat mai mult.

— Valeu, maica! Ia, de buhaiul lui mos popa, mare frica mai avem, mamulica. Cand vine sara de la pascut, fugim de el care incotro apucam; ca atat e de infricosat, de gandesti ca e turbat; cand incepe sa mugeasca, sparie chiar si copiii din sat.

— Ma!... da'! ce namila de om esti tu? Nu cumva esti vrun duh rau, frate cu Meaza-noapte sau cu Spaima-padurei?

— Ei, Doamne! De ce ma-ntrebi, cand ma privesti? Ce? Nu ma vezi ca-s om ca si dumniata: cu cap, cu ochi, gura, nas, mani si cu picioare, ma misc si ma uit ca toti.

— Asa te vad si eu, dar ai minte si simtire abia ca un dobitoc. Ia spune-mi, zau: aveti butnari sau dogari in sat la voi?

— Avem.

— Na cinci bani, si du-te sa-ti puie doagele ce-ti lipsesc.

 

Prostia din nascare, leac in lume nu mai are; ea este o uricioasa boala, ce nu se vindeca in scoale, ba nici in spitale.

 

(Anecdota tiparita prima oara in Albumul macedo-roman, Bucuresti, 1880; retiparita in Convorbiri literare, 1885, nr. 11, 1 febr. Textul de fata a fost reprodus dupa volumul Ion Creanga, Povesti si povestiri, Editura "Minerva", Bucuresti, 1987.)


Ajut-o pe Elena!

Sansa pentru David!


 
 
 


Share
|










Lissa's Cursors I-Love-Disney.com: Disney Wallpaper Disney-Clipart.com
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one